Evenimentele săptămânii 1 – 6 decembrie 2020



Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a anunţat marţi că va organiza cel mai târziu la 29 decembrie o reuniune extraordinară pentru a da – sau nu – undă verde comercializării vaccinului împotriva COVID-19 dezvoltat de companiile germană BioNTech şi americană Pfizer.

O singură companie a mai solicitat autorizarea de comercializare pe piaţa Uniunii Europene pentru vaccinul său, Moderna, aceasta aşteptând o decizie cel târziu pe 12 ianuarie 2021.

***

Comisia Europeană studiază deja diferite opţiuni pentru a active fondul de redresare post-pandemie fără Polonia şi Ungaria, dacă aceste ţări nu-şi ridică în zilele următoare veto-ul asupra acestui plan pe care l-au blocat – împreună cu bugetul plurianual al UE – pentru a se opune condiţionării accesării fondurilor europene de statul de drept.

Una dintre opţiunile analizate acum de Comisia Europeană pentru a ocoli veto-ul acestor două ţări faţă de planul ”Next Generation” este iniţierea unei ”cooperări consolidate”, un mecanism prevăzut în tratate şi care permite unui grup de cel puţin nouă state membre să lanseze o iniţiativă la care nu doresc să participe şi celelalte state membre.

În orice caz, chiar dacă astăzi cele 27 de state membre ar reuşi să deblocheze fondul de redresare, Comisia Europeană estimează că statele UE nu vor putea începe să acceseze sumele prevăzute în acest fond mai devreme de iunie 2021, întrucât mai este nevoie de timp pentru procesele de ratificare în statele membre şi de aprobarea executivului comunitar pentru planurile naţionale de redresare.

Cât despre bugetul multianual, pentru ca acesta să intre în vigoare la 1 ianuarie 2021 este nevoie ca liderii celor 27 de state membre să-l aprobe la summitul din 10-11 decembrie, astfel încât Parlamentul European să-l poată vota în timpul rămas până la sfârşitul anului.

***

Comisia Europeană a făcut apel la statele membre să-şi numească rapid procurorii delegaţi pentru a permite Parchetului european (EPPO), noua armă a UE împotriva fraudei, să-şi înceapă activitatea la 1 martie.

Parchetul european, care va avea puterea de a cerceta, urmări şi trimite în judecată în faţa jurisdicţiilor naţionale pe autorii unor infracţiuni care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii, a fost instalat la sfârşitul lui septembrie, în Luxemburg. Procuroarea şefă europeană, Laura Codruţa Kovesi, şi cei 22 de procurori reprezentând statele care participă la această cooperare consolidată au depus jurământul.

Intrarea sa în funcţiune depinde însă de numirea de către ţările participante a procurorilor delegaţi, care vor fi însărcinaţi în aceste state să efectueze anchetele, dar şi de adaptarea legislaţiilor naţionale pentru a integra această nouă autoritate judiciară.

În prezent numai două ţări şi-au numit procurorii delegaţi – Germania şi Slovacia – iar desemnarea lor este în curs în Ţările de Jos, Estonia şi Luxemburg. Din cele 27 de state UE, cinci nu vor participa la EPPO. Este vorba despre Ungaria, Polonia, Irlanda, Suedia şi Danemarca.

Această autoritate este competentă pentru fraude cu fondurile europene, fraudă cu TVA de peste zece milioane de euro şi corupţie, iar această infracţionalitate reprezintă între 30 şi 60 de miliarde de euro pe an.

Sursa: Agerpres