Evenimentele saptamanii 17-24 august 2009



De la 1 ianuarie 2010, UE va injecta 18 milioane de euro in cercetarea care va sta la baza retelelor mobile de urmatoare generatie 4G. Comisia Europeana a luat recent decizia de a demara procesul de finantare a cercetarii in domeniul tehnologiei LTE (Long Term Evolution) Advanced, care va mari de pana la 100 de ori viteza internetului mobil in comparatie cu actualele retele 3G.

LTE devine principala optiune pentru urmatoarea generatie de retele mobile, iar acest lucru se datoreaza si fondurilor substantiale pe care UE le-a acordat cercetarii in acest sector incepand din 2004.

Acum 25 de ani, Europa facea din standardul GSM coloana vertebrala a telefoniei mobile moderne. Datorita cercetarii comune a Europei si fortei pietei unice europene, standardul GSM este utilizat in prezent de 80% din retelele mobile ale lumii. LTE are toate sansele sa inregistreze un succes la fel de stralucit gratie finantarii comunitare a cercetarii care continua sa aduca tehnologia de varf in viata de toate zilele a cetatenilor europeni, se arata intr-un comunicat de presa din partea Comisiei Europene.

Long Term Evolution este tehnologia wirless de ultima ora, capabila sa asigure viteze de conectare la internetul mobil de pana la 100 megabiti pe secunda, de 10 ori mai rapid decat retelele 3G. In Europa, LTE se afla acum in probe la operatori mobili din Finlanda, Germania, Norvegia, Spania, Suedia si Marea Britanie si urmeaza sa intre pe piata in Suedia si Norvegia in prima jumatate a anului viitor. In intervalul 2004-2007, UE a sprijinit cu 25 de milioane de euro cercetarile legate de optimizarea si standardizarea LTE.

Luna trecuta, Comisia Europeana a hotarat sa investeasca inca 18 milioane de euro in studiile asupra versiunii perfectionate a LTE, LTE Advanced. In septembrie, Comisia va incepe sa negocieze detaliile cu consortiile care vor lucra la proiecte, inclusiv la proiectul vedeta, ARTIST4G, care reuneste, alaturi de industria 4G, cercetatori din Finlanda, Franta, Germania, Italia, Olanda, Polonia, Spania, Suedia si Marea Britanie. Noile proiecte ar urma sa demareze in ianuarie 2010.