Noul raport privind starea naturii subliniază persistența presiunilor asupra naturii Europei



Declinul habitatelor și al speciilor protejate continuă încă, fiind cauzat în principal de agricultura intensivă, de urbanizare, de activitățile forestiere nesustenabile și de modificările aduse habitatelor de apă dulce. Habitatele sunt afectate, de asemenea, de poluarea aerului, a apei și a solului, precum și de schimbările climatice, de exploatarea excesivă a animalelor prin recoltarea ilegală și activități de vânătoare și de pescuit nesustenabile. Dacă nu este remediat, acest declin va duce în mod inevitabil la eroziunea continuă a biodiversității noastre și a serviciilor vitale pe care aceasta le oferă, punând în pericol sănătatea și prosperitatea umană.

Evaluarea – bazată pe un raport tehnic al Agenției Europene de Mediu mai detaliat – arată că, deși există specii și habitate protejate care reușesc să se mențină, în pofida faptului că fac obiectul unei presiuni foarte puternice, majoritatea au o stare inadecvată sau necorespunzătoare la nivelul UE, unele dintre acestea prezentând tendințe continue de deteriorare.

Detalii în comunicatul de presă.