Evenimentele săptămânii 12-18 octombrie 2020



*** Din octombrie 2021, cetăţenii UE vor putea intra în Regatul Unit doar pe baza paşaportului Regatul Unit a părăsit oficial Uniunea Europeană la 31 ianuarie, dar se află într-o perioadă de tranziţie în vigoare până finalul anului, timp în care va continua să aplice normele europene.

Ţara este decisă să părăsească piaţa internă şi uniunea vamală ale Uniunii Europene la 1 ianuarie 2021, dar încă nu a încheiat un nou acord comercial cu blocul comunitar. În absenţa unui asemenea acord, de la 1 ianuarie 2021 raporturile comerciale dintre UE şi Regatul Unit vor fi guvernate de regulile Organizaţiei Mondiale a Comerţului.

***  Comisia Europeană a adoptat un nou plan pe zece ani pentru a veni în sprijinul romilor din Uniunea Europeană, existând şapte domenii principale de interes: egalitatea, incluziunea, participarea, educaţia, ocuparea forţei de muncă, sănătatea şi locuinţele.

Pentru fiecare domeniu, Comisia a prezentat noi obiective şi a făcut noi recomandări statelor membre cu privire la modul de realizare a acestora. Aceste obiective şi recomandări vor servi drept instrumente importante de monitorizare a progreselor şi de asigurare a faptului că UE continuă să înregistreze progrese în ceea ce priveşte furnizarea sprijinului vital de care atât de mulţi dintre romii care trăiesc în UE au încă nevoie.

*** Comisia Europeană a semnat cu societatea farmaceutică Gilead un contract-cadru de achiziţie comună vizând aprovizionarea cu până la 500.000 de doze de tratament cu Veklury, denumirea comercială a preparatului ei care conţine remdesivir, precum şi posibilitatea de aprovizionare suplimentară faţă de cele 500.000 de cure de tratament.

Semnarea acestui contract-cadru de achiziţie comună survine contractului Comisiei cu Gilead vizând asigurarea a 33.380 de cure de tratament cu Veklury, care au fost distribuite în întreaga UE şi în Regatul Unit începând cu luna august. Acest contract a fost finanţat din Instrumentul pentru sprijin de urgenţă (ESI) al Comisiei, în valoare totală de 70 milioane de euro.

Curele de tratament achiziţionate cu fonduri ESI au contribuit la satisfacerea nevoilor imediate din august până în octombrie, pentru a se asigura faptul că pacienţii aflaţi în stare critică primesc tratamentul necesar. Medicaţia a fost livrată în mai multe tranşe. Contractul de achiziţie comună va asigura de acum faptul că ţările respective vor continua să beneficieze de o aprovizionare neîntreruptă cu Veklury în cazul în care decid să achiziţioneze produsul.

Achiziţia comună este un instrument pe care Comisia Europeană l-a utilizat şi la începutul acestui an, pentru a asigura ţărilor participante acces suplimentar la echipamente individuale de protecţie (EIP), la ventilatoare, la seturi de testare sau la medicamente necesare în secţiile de ATI.

Aceasta este a şasea procedură de achiziţie comună pusă în aplicare cu succes.

Sursa: Agerpres