O EuROpă mai puternică prin TINEre, prin antreprenoriat



În perioada 8-12 septembre 2020, Centrul Europe Direct Argeș a derulat o serie de sesiuni de dezvoltare personală și educație antreprenorială dedicate tinerilor argeșeni și voluntarilor Centrului Europe Direct Argeș.

Au fost discutate calitățile necesare unui bun antreprenor și situațiile de avut în vedere înainte de a porni o afacere, dar și care sunt fondurile europene disponibile pentru acest domeniu.

Pe baza planurilor de afaceri realizate în echipă, tinerii noștri au dat dovadă de multă creativitate și implicare, dând startul unor firme de exercițiu cu profil economic diferit.

Vatra Park a fost modelul antreprenorial vizitat pentru a întări cele prezentate pe parcursul celor 2 zile de curs. Este un spațiu privat cu activități educaționale, recreere și de evenimente în natură.

Cu măsurile de siguranță luate, toate activitățile, organizate în aer liber, au fost de ajutor tinerilor argeșeni pentru închegarea de noi prietenii și dezvoltarea abilităților de viitori antreprenori.