Combaterea dezinformării legate de coronavirus



3,4 milioane de conturi suspecte verificate, 2 miliarde de persoane redirecționate către surse de informare sigure, 100.000 materiale video examinate.

Într-o comunicare comună Comisia Europeană și Înaltul Reprezentant propun acțiuni concrete pentru crearea unei Uniuni Europene mai puternice și mai reziliente. Acestea vor fi integrate în activitatea viitoare a UE în materie de combatere a discriminării, în special în Planul european de acțiune privind democrația și în Actul legislativ privind serviciile digitale.

În timpul crizei, UE și-a intensificat activitatea de informare a cetățenilor cu privire la riscuri și de consolidare a cooperării cu alți actori internaționali pentru combaterea dezinformării. Comisia a demontat miturile legate de coronavirus, pe site-uri web care au înregistrat peste 7 milioane de vizualizări. Serviciul European de Acțiune Externă, împreună cu Comisia, a consolidat comunicarea strategică și diplomația publică în țările terțe, inclusiv în vecinătatea UE. Actorii străini și anumite țări terțe, în special Rusia și China, au desfășurat operațiuni de influență și campanii de dezinformare cu țintă precisă în UE, în vecinătatea sa și la nivel mondial. De exemplu, grupul operativ East Stratcom al SEAE a detectat și a denunțat peste 550 de discursuri de dezinformare din surse pro-Kremlin pe site-ul web EUvsDisinfo.

Fișa informativă în limba română poate fi accesată aici.

Detalii în comunicatul de presă.