Stagii la Banca Centrală Europeană



Banca Centrala Europeană oferă oportunităţii de stagiu studenţilor de la economie, statistică financiară, administrarea afacerilor, drept, resurse umane, traduceri etc. Candidaţii trebuie să urmeze cursuri postuniversitare sau universitare. Uneori, pot fi acceptaţi pentru stagii şi studenţii care încă nu au finalizat studiile universitare.

Studenţii au şansa de a-şi pune în aplicare cunoştinţele, să vadă cum se derulează activităţile BCE din interior şi să contribuie, direct sau indirect, la misiunea BCE.

Stagiile oferite sunt pentru perioade cuprinse între 3 și 12 luni. Munca presupune realizarea de lucrări de cercetare, pregătirea de rapoarte, implicarea în realizarea diferitelor studii etc.

Stagiarii vor primi un grant lunar, în funcție de sarcinile îndeplinite și calificările pe care le au.

Oportunităţile de stagiu sunt lansate în momentul în care sunt disponibile. În plus, există două programe: Programul BCE de stagii de cercetare pentru studenţi oferit de Directoratul General Cercetare (DG-R) şi Programul BCE de stagii în someniul statistică oferit de Directoratul General Statistică.

Programul BCE de stagii de cercetare pentru studenți

Acest program se adresează studenților cu performanțe înalte de învățare și care prezintă interes în domeniul politicilor relevante și privind cercetarea aplicată. Candidații eligibili trebuie să aibă o diplomă de licență în economie, statistică, finanțe, informatică, matematică sau un domeniu conex și să fie înscriși la cursuri postuniversitare (masterat sau doctorat) pentru aceleași domenii.

BCE publică oportunitățile de stagiu pe website:

http://www.ecb.europa.eu/careers/vacancies/html/index.en.html

Primul termen limită este pe 7 octombrie 2019.

Poți candida online utilizând formularul electronic accesibil pe pagina privind posturile vacante.

Mai multe detalii: https://www.eurodesk.ro/termen-eurodesk/vrs/IDed/115