Vizită de informare și documentare



Centrul Europe Direct Argeș a organizat, în data de 11 septembrie 2019, o vizită de lucru în scopul informării și al schimbului de bune practici, pentru bibliotecarii comunali din județul Argeș care au desfășurat activități de multiplicare de informații pe teme europene și care au participat la evenimentele derulate de Centrul Europe Direct Argeș – Biblioteca Județeană ”Dinicu Golescu” Argeș.

Ziua a început cu o vizită de informare și documentare la Biblioteca Județeană ”Antim Ivireanul” Vâlcea, unde au avut loc prezentări despre serviciile oferite, activitățile derulate și proiectele de succes care au fost câștigate de-a lungul anilor, printre care și Centrul Europe Direct Vâlcea.


Reprezentanții de la Biblioteca Publică ”Antim Petrescu” din Păușești-Măglași, județul Vâlcea au vorbit despre inițiativele de suflet și au oferit exemple de bune practici despre proiectele europene din comunitatea locală.
În cadrul Asociației Vatra Park au fost oferite informații despre tipologia afacerilor sociale și a beneficiilor aduse de acestea în comunitățile rurale, importante surse de inspirație pentru bibliotecarii din județul Argeș. Aceștia au avut parte de o experiență inedită pe Aleea Terapeutică a asociației, construită pe principiul economiei sociale.


La finalul zilei, conacul lui Nicolae Bălcescu, o bijuterie arhitectonică a secolului al XIX-lea, i-a purtat pe multiplicatorii de informație europeană în timpuri vechi, aceștia identificând o parte a bunurilor culturale și de patrimoniu din viața marelui scriitor, istoric și revoluționar român.