Stagii la Comisia Europeană



Comisia organizează de două ori pe an stagii de formare care durează 5 luni, pentru absolvenţi de studii universitare.

Nu sunt excluși cei care, în cadrul procesului de învăţare pe tot parcursul vieţii – au obţinut recent o diplomă universitară şi sunt la începutul unei noi cariere profesionale. Perioadele de stagiu încep pe 1 martie şi 1 octombrie, în fiecare an.

Obiectivul vizat este de a permite stagiarilor:

-să cunoască funcţionarea departamentelor Comisiei Europene;

-să dobândească experienţă personală prin intermediul contactelor ce se stabilesc la locul de muncă;

-să-şi extindă şi să-şi pună în practică cunoştinţele dobândite în timpul studiilor şi, în special, în domeniile lor de competenţă.

​Programul de stagii se adresează absolvenților de studii superioare, din întreaga lume, care:

– au o diplomă pentru cel puțin 3 ani de studiu (minimum licență);

– cunosc foarte bine engleză sau franceză sau germană (nivel C1/C2 conform Cadrului european comun de referință pentru limbi străine);

– cunosc foarte bine altă limbă oficială a UE (cerința se adresează cetățenilor din țările UE).

Înscrierea începe cu data de 16 iulie 2019, 12:00 ora prânzului Bruxelles.

Termen limită: 30 august 2019, 12:00 ora prânzului Bruxelles (pentru stagii în perioada 1 martie 2020 – 31 iulie 2020).

Detalii:

https://www.eurodesk.ro/termen-eurodesk/vrs/IDed/177