Stagii la Banca Centrală Europeană



Banca Centrală Europeană oferă oportunităţii de stagiu studenţilor de la economie, statistică financiară, administrarea afacerilor, drept, resurse umane, traduceri etc. Candidaţii trebuie să urmeze cursuri post-universitare sau avansate. Uneori, pot fi acceptaţi pentru stagii şi studenţii care încă nu au finalizat studiile universitare.

Studenţii au şansa de a-şi pune în aplicare cunoştinţele, să vadă cum se derulează activităţile BCE din interior şi să contribuie, direct sau indirect, la misiunea BCE.

Stagiile au o durată cuprinsă între 3-12 luni. Munca presupune realizarea de lucrări de cercetare, pregătirea de rapoarte, implicarea în realizarea diferitelor studii etc.

Stagiarii primesc un grant lunar, în funcție de sarcini și de calificare.

Oportunităţile de stagiu sunt lansate în momentul în care sunt disponibile. În plus, există două programe: Programul BCE de Cercetare pentru Absolvenţi, oferit de Directoratul General Cercetare şi Programul de Stagii pe Statistică, oferit de Directoratul General Statistică.

Programul de stagii de cercetare pentru studenți
Acest program se adresează studenților cu performanțe înalte și care prezintă interes pentru politici relevante și cercetare aplicată. Candidații eligibili trebuie să fi finalizat studiile de licență în economie, statistică, finanțe, știința computerelor, matematică sau alte domenii relevante și să fie înscriși la studii de master sau doctorat în aceleași domenii.

Criterii de eligibilitate:

  • să aibă cel puțin 18 ani și să fie fluent în engleză și în altă limbă oficială a UE;
  • să fie cetățean al unui stat membru UE sau al unei țări în curs de preaderare;
  • să fi finalizat primul ciclu al calificărilor (diploma de licență);

iar de la cea mai recentă calificare:

  • să aibă maximum 12 luni de experiență profesională;
  • să fi fost stagiar pentru o perioadă de maximum 6 luni;
  • să nu fi fost stagiar sau să fi lucrat la BCE.

Termen limită: 17 iunie 2019.

BCE publică oportunitățile pentru stagii pe website la: https://www.ecb.europa.eu/careers/vacancies/html/index.en.html

Puteţi candida online accesând formularul electronic.