Concurs video UNICEF



UNICEF este mandatat de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite să promoveze protecţia drepturilor copiilor, să contribuie la satisfacerea nevoilor de bază ale acestora şi să mărească posibilităţile copiilor de a-şi valorifica la maxim potenţialul. UNICEF funcţionează pe baza Convenţiei Drepturilor Copilului şi se străduieşte să instituie drepturile copiilor ca principii etice solide şi standarde internaţionale de comportament faţă de copii. Acesta insistă că supravieţuirea, protecţia şi dezvoltarea copiilor sunt imperative universale ale dezvoltării, care sunt parte integrantă a progresului uman.

UNICEF cooperează cu partenerii săi pentru atingerea obiectivelor dezvoltării umane durabile adoptate de comunitatea internaţională şi pentru realizarea viziunii de pace şi progres social consacrată prin Carta Naţiunilor Unite.

UNICEF vrea să ştie ce crezi tu despre drepturile copiilor! Este cea de a 20-a aniversare a Convenţiei ONU privind drepturile copilului (CDC), un document care pune în valoare toate drepturile fundamentale ale tinerilor. Dacă ai până în 25 de ani, realizează un film video care să ilustreze ce semnifică drepturile copilului în viziunea ta, în întreaga lume, în ţara ta, în comunitatea ta sau pentru tine personal.
Filmele au o lungime de un minut şi sunt evaluate de un juriu format din experţi şi tineri din întreaga lume. Participarea poate să fie individuală sau în grup. Filmul câştigător va fi prezentat la ceremonia celei de a 20-a aniversări a Convenţiei şi va fi difuzat în întreaga lume cu ocazia Zilei internaţionale a emisiunilor pentru copii din 2010.

Data limita pentru trimiterea filmelor este 1 august 2009, iar pentru mai multe detalii privind concursul, accesaţi: http://www.unicef.org/voy/takeaction/takeaction_4439.html