Evenimentele săptămânii 14 – 20 ianuarie 2019



Comisia a lansat dezbaterea privind reformarea procesului decizional în anumite domenii ale politicii fiscale a UE, care în prezent necesită unanimitate în rândul statelor membre. Adesea, unanimitatea nu poate fi atinsă cu privire la inițiativele fiscale cruciale și poate duce la întârzieri costisitoare și la politici sub nivelul optim.

Comunicarea publicată propune o foaie de parcurs pentru trecerea progresivă și orientată la votul cu majoritate calificată (VMC) în cadrul procedurii legislative ordinare în anumite domenii ale politicii fiscale comune a UE, precum este deja cazul pentru majoritatea altor domenii de politică ale UE. Această posibilitate este prevăzută de tratatele UE.

În cadrul votului cu majoritate calificată, statele membre ar fi în măsură să ajungă la compromisuri mai rapide, mai eficace și mai democratice în materie de fiscalitate, valorificând întregul potențial al acestui domeniu de politică. De asemenea, în cadrul procedurii legislative ordinare, deciziile fiscale ar beneficia de contribuții concrete din partea Parlamentului European, asigurându-se astfel o mai bună reprezentativitate a opiniilor cetățenilor și o responsabilitate crescută.

Comisia nu propune nicio modificare a competențelor UE în domeniul fiscal sau a drepturilor statelor membre de a stabili după cum consideră de cuviință cotele de impozitare a persoanelor fizice sau a întreprinderilor. În schimb, scopul este de a permite statelor membre să își exercite mai eficient suveranitatea deja partajată, astfel încât provocările comune să poată fi abordate mai rapid.

Din pricina regulii unanimității, unele propuneri-cheie în materie de creștere, competitivitate și echitate fiscală în cadrul pieței unice au fost blocate timp de mai mulți ani. În același timp, până în prezent, Parlamentul European, ales în mod democratic, a avut doar un rol consultativ în procesul decizional.

Abordarea prezentată ar insufla un nou dinamism și ar revitaliza procesul decizional în acest domeniu, într-un moment în care viitorul impozitării a devenit o problemă arzătoare pentru comunitatea internațională. Depășirea dificultăților inerente cadrului actual ar consolida reputația UE de lider mondial în elaborarea de soluții realiste la provocările în materie de politică fiscală din secolul 21.

Sursa: https://ec.europa.eu/romania/news/20191501_politica_fiscala_qmv_ro