Evenimentele saptamanii

Evenimentele săptămânii 23 – 31 decembrie 2019

Evenimentele săptămânii 23 – 31 decembrie 2019

Consumatorii și întreprinderile din statele membre care nu fac parte din zona euro vor beneficia de plăți transfrontaliere în euro mai ieftine. Noile norme ale UE vor asigura faptul că pentru toate plățile transfrontaliere în euro efectuate în statele membre care nu fac parte din zona euro – România, Bulgaria, Croația, Cehia, Danemarca, Ungaria, Islanda, Liechtenstein, Norvegia, … Continued

Evenimentele săptămânii 16-22 decembrie 2019

Evenimentele săptămânii 16-22 decembrie 2019

Bugetul multianual al Uniunii Europene, schimbările climatice şi Brexitul sunt principalele puncte ale agendei Consiliului European de iarnă. Liderii statelor membre vor finaliza orientările privind strategia pe termen lung a UE referitoare la schimbările climatice care urmează să fie transmisă secretariatului Convenţiei-cadru a ONU asupra schimbărilor climatice (CCONUSC) la începutul anului 2020. Participanţii se vor … Continued

Evenimentele săptămânii 9 – 15 decembrie 2019

Evenimentele săptămânii 9 – 15 decembrie 2019

Pactul ecologic european, prezentat în plenul PE de preşedintele Comisiei Europene. Eurodeputaţii vor dezbate la Bruxelles, Pactul ecologic european menit să transforme Uniunea Europeană în primul continent neutru din punct de vedere climatic. Pactul ecologic european se va concentra pe lupta împotriva schimbărilor climatice şi pe alte obiective legate de protecţia mediului, în domenii precum … Continued

Evenimentele săptămânii 1 – 8 decembrie 2019

Evenimentele săptămânii 1 – 8 decembrie 2019

Drepturile omului, libertatea de exprimare, egalitatea de gen sunt în topul listei valorilor fundamentale europene, 52% dintre cetăţenii europeni consideră schimbările climatice cea mai presantă problemă legată de mediu şi 59% dintre europeni sunt în favoarea apartenenţei ţării lor la Uniunea Europeană, indică un sondaj Eurobarometru realizat de Parlamentul European. În cadrul sondajului, cetăţenii au … Continued

Evenimentele săptămânii 25 – 30 noiembrie 2019

Evenimentele săptămânii 25 – 30 noiembrie 2019

Comisia Europeană a publicat în data de 28 noiembrie, ediția 2019 a Tabloului de bord al condițiilor pentru consumatori. Tabloul constată că, în general, discrepanțele dintre diferitele regiuni ale UE în ceea ce privește condițiile pentru consumatori se micșorează, consumatorii sunt mai conștienți de amprenta lor de mediu, iar normele în materie de protecție a … Continued